COSTEL

            Alerga descult prin padurea de foioase,pe cararea stramta cu zorele, mai, mai, razand si chiuind ca un tampit.Nu simtea oboseala  dupa cei 15 km alergati din cauza ca padurea era in panta . Abia reusea, din cauza vitezei, sa-si schimbe greutatea de pe un picior pe altul, asa cum il invatase un indian botezat “Eu sunt aici , tu unde esti?” in tabara micilor cercetasi, sectiunea “Piei rosii de calitate “.Iarba inalta il gadila la fund fiind un tip mic de statura. Aerul curat ii umplea plamanii mici, fiind un tip cu o cutie toracica pipernicita. Nici mainile nu le avea prea mari, doar picioarele depaseau, in laba, lungimea medie.
            Ar fi vrut sa nu  plece niciodata din padurea cu alune unde aveau casa trei pitici,vroia sa mai haiduceasca, asa cum facuse Pintea Haiducul, Sapte-Cai Haiducul sau Toma Alimos. Ar fi vrut sa-si construiasca o coliba din lemn foios cu un singur level, ca pentru incepatori, sa invete sa supravietuiasca esential cu ajutorul tehnicilor esentiale de supravietuire cand, o zari pe ea, femeia din padurea de foioase , cu plamanii umflati de atata aer curat , de pe urma careia puteai trage niscavai foloase sau ponoase, dupa caz.Avea picioare puternice si mijlocul mladios.Mainile erau delicate cu putin negru sub unghii, ca defect.                    
             Aplecata de sale, cu flapsurile neactivate, cu fusta ridicata de bataia vantului caldut- ascendent , culegand ciuperci intr-o poiana plina ochi cu flori de nu te uita, femeia fredona o arie din “Spargatorul de nuci de cocos’, varianta tropicala , cu foioase. Avea ceva angelic in voce, al dracului de duios, o porta-voce cred, ceva care il tragea catre omoplatul ei , pe care ar fi trebuit sa planga sau sa-l bata, ordinea nu mai conteaza, si sa-i spuna:
             -Salut, sunt Costel, tu cine esti?
               Dar n-a batut-o pe umar si nici la timp si rau a facut.  Femeia padurii a inteles gresit semnalele emise cu mana de Costel, pana si nuditatea all-inclusive a perceput-o ca pe o insulta asa incat , punand mana pe o lopata ,l-a fugarit pe omul foios pana la granita cu padurea de conifere unde i se incheia jurisdictia.
              Padurea de conifere s-a dovedit hostila,cu “h” mut, plina de ace si conuri si trunchiuri de con de brad regulate si alea pe muteste.Toate acestea l-au pus intr-un con de umbra nefavorabil, spulberand manual ideile despre libertate, fraternitate, nuditate si,de ce nu, maternitate.
               Asa ca s-a intors in orasul zgomotos, cu strazile lui asfaltate unde a facut plat-fus, langa femeia lui cu piept-fus si le-a lasat dracului de vise, asa cum ne sade  bine tuturor.